Whether you think you can, or you think you can't, you're right. ― Henry Ford

După cei 14 ani în care am profesat în industria de fitness, am ajuns la concluzia că nici un obstacol nu e de neînvins, când vine vorba de remodelarea propriului corp.

Am lucrat cu persoane care aveau o moștenire genetică nefavorabilă, persoane care petreceau 8-10 ore la birou zilnic, persoane care avuseseră până la 30 sau 40 de ani un stil de viață sedentar acompaniat de o alimentație haotică și am lucrat de asemeni cu persoane gurmande sau care dezvoltaseră deja adicții moderate pentru alimente nesănătoase.

Diferența între cei care au reușit și cei care s-au dat bătuți pe parcurs nu a fost făcută de punctul din care plecau și nici de condiționări exterioare, ci doar de cât de bine au reușit să se automotiveze și autodisciplineze pe parcursul întregului proces.

Dacă tu poți aduce în ecuație aceste ingrediente indispensabile, automotivație și o disciplină de fier, eu voi contribui cu know-how-ul acumulat în aproape un deceniu și jumătate de experiență practică, iar reușita și atingerea obiectivelor tale vor fi doar o chestiune de timp.

citește mai multe despre Valentin Vasile