Stil de viață, nu dietă!

Te susțin și te ghidez să ai un stil de viață sănătos și să îți atingi toate obiectivele de remodelare corporală.

Sunt Valentin Vasile, antrenor personal și specialist în nutriție sportivă.

VV Metamorefit 900 × 1350 px

Stil de viață, nu dietă!

Te susțin și te ghidez să ai un stil de viață sănătos și să îți atingi toate obiectivele de remodelare corporală.

Sunt Valentin Vasile, antrenor personal și specialist în nutriție sportivă.

Mi-am început cariera în urmă cu mai bine de 20 ani, timp în care am ajutat mii de persoane să își atingă obiectivele de remodelare corporală.

Cum am ajuns până aici? Legătura mea cu sportul își are rădăcinile încă din copilărie.

La școală eram mereu cel mai mic din clasă, însă eram o fire foarte energică și activă. Unul dintre sporturile mele preferate era baschetul, dar din păcate rezultatele mele nu erau tocmai bune, pentru că la baschet aveai nevoie de înălțime. Așa că m-am reorientat către înot. Doar că și în acest sport ai nevoie de segmente lungi și de alonjă“.

În clasa a noua mi-am dat seama că singura cale de a-i întrece pe coechipierii mei mai înalți era să mă antrenez mai mult decât ei și să îi depășeșc prin alte calități motrice, așa că am intrat pentru prima oară într-o sală de forță. Având forță, poți înota mai rapid decât cineva care are segmente mai lungi și alonjă mai mare.

Însă plăcerea de a face antrenament în sală a depășit-o pe cea pentru înot și mi-am dat seama că nimic nu e întâmplător. Așa mi-am găsit pasiunea care urma să îmi devină carieră.

Am studiat la Federația Română de Culturism și Fitness și la Școala Națională de Antrenori unde am obținut titlul de Antrenor în Bodybuilding și Fitness, am obținut apoi o certificare în nutriție sportivă și ulterior m-am format continuu prin cursuri si specializări precum cycling (Schwinn Cycling), body pump, antrenament funcțional (cursurile lui Matthew Griffin și ale Giovannei Ventura), khai-bo (cu Troy Dureh, inventatorul conceptului), antrenamente metabolice (cursuri absolvite la Praga, sub îndrumarea lui Julio Papi și ale Giovannei Ventura), aqua gym (cu Peter Ambjorn).

Am activat ca antrenor personal și specialist în nutriție sportivă și am colaborat cu sute de persoane – freelanceri, manageri, antreprenori, specialiști din diferite domenii, dar și persoane publice din Romania.

În 2010 am pus bazele a ceea ce urma să devină programul Revvolution – primul program din România care integrează conceptele de antrenament, nutriție, motivație, suport și educație nutrițională.
IMG_20200516_132903

Să accesezi serviciile unui antrenor personal și ale unui nutriționist care să te monitorizeze constant și să îți ofere permanent suportul poate fi costisitor. Pornind de la această idee, mi-am dorit să creez un program care să îmi permită să ajut tot mai multe persoane să își atingă obiectivele, păstrând în același timp atenția și gradul de personalizare din serviciile de personal training sau consultanță personalizată în nutriție. Până în prezent, peste 5000 de revvolutionari și-au atins obiectivele și au obținut transformarea dorită și un stil de viață sănătos.

Pentru a aduce publicului larg informații simple și ușor de înțeles despre nutriție și stil de viață sănătos, în 2012, respectiv 2017, am publicat două volume la editura Curtea Veche – Stil de viață, nu dietă și Confesiunea unui nutriționist. Mecanismele interioare ale slăbitului.

Iar din anul 2019, programele mele sunt disponibile și online, pentru ca tu să te poți antrena și să ai acces la informații despre nutriție sănătoasă oriunde te-ai afla. FIT-10, Shift, Metamorefit și Revvolution Online sunt soluțiile pe care le-am creat pentru atingerea oricărui obiectiv de remodelare corporală.

„Motivaţia te ajută să începi, puterea obiceiurilor te ajută să continui“ este unul dintre principiile în care cred cu tărie.

Te ajut să îți formezi obiceiuri sănătoase care să te aducă în cea mai bună formă, în cel mai scurt timp posibil și să îți menții rezultatele pe termen lung.

6 motive să obținem rezultate împreună

01

Îți propun soluții echilibrate și ușor de aplicat

Ca regulă generală, încerc să aplic echilibrul în tot ceea ce fac și construiesc. Nu te voi înfometa și nu îți voi interzice să consumi vreu aliment. Sunt promotorul unui stil de viață echilibrat, departe de excese și bazat pe alegeri conștiente privind alimentația, mișcarea, atitudinea și obiectivele de atins.

02

Îți aduc rezultate rapide și sigure

Din experiență, oamenii cu care am lucrat nu doar că au obținut rezultate clare și măsurabile, dar au devenit mai energici, mai încrezători în ei înșiși, mai mulțumiți de modul în care au grijă de aspectul și sănătatea lor, și mai puternici, atât fizic cât și psihic.

03

Te susțin și te monitorizez constant

Sunt pregătit să te ajut oricând ai nevoie de motivare sau sfaturi pentru a depăși un obstacol. Când lucrezi cu mine ai posibilitatea de consiliere în orice moment, prin e-mail, WhatsApp sau în comunitatea online, fie că lucrăm împreună în sală sau la distanță.

04

Îți personalizez întreaga experiență

Vom lucra cot la cot și vom discuta deschis despre provocările pe care le întâmpini. Voi optimiza și adapta orice aspect din planurile tale de nutriție și antrenament care ar putea influența obținerea rezultatelor pe care ți le dorești. Soluțiile pe care le primești sunt personalizate nevoilor și obiectivelor tale.

05

Te ajut să îți extinzi zona de confort

Nu îți place să faci mișcare? Asta pentru că încă nu ne-am antrenat împreună. Toate antrenamentele pe care le construiesc sunt dinamice, non-repetitive și pregătite special pentru tine, în funcție de nevoile tale. Vei ajunge să iubești mișcarea, chiar dacă acum ești o persoană sedentară.

06

M-am pus în pielea ta ca să te înțeleg mai bine

Am decis să mă îngraș 10 kilograme și apoi să slăbesc, ca să simt exact ceea ce simți și tu atunci când parcurgi această călătorie.

Așa că nu îți vorbesc doar „din cărți”, ci și din propria mea experiență.

Alimentele și sportul nu sunt instrumente de tortură, ci sunt instrumente care te pot ajuta să ai o viață mai echilibrată, mai sănătoasă, mai energică și o performanță mai bună în toate activitățile tale zilnice

În cei peste 25 ani de experiență am ajutat mii de oameni să își atingă obiectivele de remodelare corporală.

Rezultatele clienților mei spun mai multe decât aș putea spune eu. Pozele lor ÎNAINTE/ DUPĂ iți vor arăta ce poți obține și tu cu ajutorul meu și puțină determinare.

Am lucrat cu persoane care petreceau 8-10 ore la birou și aveau o alimentație haotică, persoane cu o moștenire genetică nefavorabilă, și persoane gurmande sau dependente de anumite alimente nesănătoase. Am lucrat și cu persoane care până la vârsta de 30 sau 40 de ani au avut un stil de viață sedentar. Ce au toate aceste persoane în comun? Sprijinul și know-how-ul meu acumulat în peste două decenii de experiență practică.

Vezi transformările lor și îți vei da seama că dacă vom lucra împreună, atingerea obiectivelor tale este mai ușoară decât crezi.

  • Diana A.
    Iti citisem cartea înainte “Stil de viață, nu dietă”, care mi-a deschis destul de mult ochii în legătură cu mâncarea sănătoasă și nu numai :). Dupa participarea in programul online de antrenament si nutritie, deși credeam ca mănânc foarte mult- după o lună, când m-am măsurat si m-am cântărit, cm si kg erau in minus :). Meniul foarte gustos, si sățios. De 3 ori pe săptămână făceam exerciții fizice – ceea ce am apreciat cel mai mult a fost faptul ca prima zi nu a fost deloc obositoare fizic; de la săptămână la săptămână devenea puțin câte puțin mai solicitant, dar niciodata nu am simtit ca nu pot face fata antrenamentului. Un aspect plăcut era energia cu care prezentai (în doar 30 de minute!) fiecare exercițiu – lucru care mă făcea să fiu motivată până la final! mă bucur că am făcut această alegere si iti multumesc!
    Diana A.
  • Corina Păcuraru
    Valentin Vasile este o combinație reușită de om dur și ferm, grijuliu și atent la starea ta de confort și rezistența fizică. Îl ador pentru că exercițiile pe care le fac sunt aproape mereu altele, nu mă plictisesc, iar după fiecare antrenament simt că alte grupe de mușchi s-au trezit la viață, că sunt mai puternică, mai plină de energie și am mai mult control asupra corpului meu. Îl ador pentru că știe să acționeze pe toate planurile pentru a te ajuta să-ți atingi obiectivele – fizic, mental și emoțional. Îl ador pentru că a reușit să umple sala de antrenament cu atât de mulți oameni fericiți, toți având povești de succes în bătălia cu greutatea, cu un stil de viață nesănătos sau cu frustrări că fizicul lor nu este unul cu care s-ar putea mândri.
    Corina Păcuraru
  • Venkatesh Srinivasan
    Am început să lucrez cu Vali în calitate de antrenor personal după ce am fost bolnav, pe vremea când eram în incapacitate fizică și mă luptam să alerg chiar și 100 de metri. După ce am primit ajutorul lui am pierdut mult în greutate și, cel mai important, mi-am reintrat în formă. Vali demonstrează o pricepere deosebită în modul în care antrenează persoane aflate la diferite niveluri de pregătire. Aceasta nu se datorează numai cunoștințelor sale privind modelarea corporală, dar și înțelegerii importanței dietei. Vali este o persoană care te motivează extraordinar și care m-a ajutat să înțeleg că aceste exerciții sunt pentru viață.
    Venkatesh Srinivasan
  • Maria Lucia Hohan
    Este foarte ușor să cazi pradă dietelor înșelătoare ce promit pierderi de greutate pe termen scurt, dar care nu fac altceva decât să provoace dezechilibre majore, fizice și psihice. Este greu să accepți că orice proiect trebuie gândit pe termen lung, iar obiectivele propuse trebuie să fie realiste. Limitele, totuși, sunt făcute doar pentru a fi depășite, iar Valentin este alături de tine pentru a te sprijini când simți că pierzi controlul asupra celui mai prețios bun al tău, exceptând sufletul: sănătatea propriului corp. Îi mulțumesc lui Valentin că a devenit mai mult decât un antrenor excelent de fitness – un adevărat consultant de stil de viață.
    Maria Lucia Hohan

O parte din aparițiile media

Cum te pot ajuta? Dacă vrei și tu o transformare de succes, vom găsi pentru tine cea mai bună soluție pentru a o obține.

Alege programul care ți se potrivește și haide să începem!

Corp de nota 10 în doar 10 minute pe zi!

FIT-10

200lei

33 zile

  • Program ONLINE complet de 30 zile pentru a face mișcare eficient și a obține rezultate investind doar 10 minute pe zi în antrenamente!

  • Potrivit pentru tine dacă nu ai timp de antrenament, vrei să îți formezi obiceiul de a face sport, vrei o soluție rapidă de tonifiere și pentru a intra în formă.

Revv online

Revvolution Online

197-497lei

4 săptămâni

  • Nutriție, antrenament, motivație, educație și suport:
  • Program ONLINE complet de 4 săptămâni care te ajută să slăbești sănătos și fără înfometare până la 6 kilograme, să îți tonifiezi corpul și să menții rezultatele pe termen lung.
  • Disponibil în 3 variante: program complet, program doar cu antrenamente, program doar de nutriție

Studio Revvolution

Revvolution Studio

980lei

4 săptămâni

  • O experiență personalizată prin care îți atingi obiectivele de remodelare corporală, cu antrenamente de grup restrâns (maxim 8 persoane), ghidate de mine, evaluare inițială și finală cu măsurarea compoziției corporale, plan alimentar personalizat, monitorizare și suport permanent.

Ads Studio Revvolution 2022 (4)

Personal Training

2475lei

4 săptămâni

  • Colaborare 1 la 1 la studio privat pentru atingerea obiectivelor de remodelare corporală prin nutriție și antrenament personalizate, susținere și motivare permanentă.

FAQ

1Cum procedez pentru a mă înscrie?

Apeși butonul de înscriere, optezi pentru varianta dorită de antrenament, completezi datele solicitate și alegi varianta de plată, iar după confirmarea plății, contul tău va fi activat.

2Nu am mai făcut niciodată sport. Este potrivit acest program pentru mine?

Exercițiile din acest program sunt de intensitate ușoară spre medie. Dacă nu ai istoric sportiv, iți recomand să alegi varianta fară accesorii și să faci exercițiile în ritmul tău. Totodată, poți arunca o privire și asupra programului SHIFT, care include un program de 3 antrenamente săptămânale x 30 minute.

3Cum pot accesa antrenamentele?

Toate materialele din program vor fi disponibile în contul tău online. Este necesar să te loghezi cu adresa de email și parola setate la înscriere.

4Cât timp am acces la antrenamentele?

Vei avea acces la antrenamente timp de 33 zile de la data începerii ediției în care te-ai înscris.

5De ce am nevoie pentru antrenament?

Dacă optezi pentru varianta fără accesorii, ai nevoie doar de un spațiu liber de aproximativ 4-5 mp. Iți recomand și o saltea sau o pătură pentru exercițiile la sol. Dacă optezi pentru varianta cu gantere, vei avea nevoie și de o pereche de gantere, în funcție de istoricul tău sportiv (începând de la 1, 1.5 kg dacă nu ai istoric sportiv recent până la 5 kg dacă ai o condiție fizică avansată).

6Unde pot citit ebook-urile? Le pot descărca?

E-book-urile sunt accesibile în contul tău. Resursele din program nu sunt descărcabile.

7Cum accesez comunitatea?

În contul tău vei regăsi link-ul către grupul de Facebook. Apasă join și menționează adresa de email cu care te-ai înscris în program pentru a primi acces în grup.

8Ce fac dacă vreau să continui după cele 30 zile?

Dacă iți dorești să continui, te poți înscrie la o nouă ediție. Vei primi informații suplimentare pe email despre programele recomandate pentru a face mișcare în continuare și a te bucura de noul tău obicei sănătos!

9Pot urma acest program dacă nu am 18 ani?

Nu, programul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

10Pot urma acest program dacă am probleme de sănătate?

Programul se adresează persoanelor clinic sănătoase, care au acceptul medicului pentru a face efort fizic.

11Pot urma acest program dacă sunt însărcinată?

Unele exerciții din acest program pot fi contraindicate în sarcină, chiar dacă ai acceptul medicului de a face sport. În această situație, iți recomand un program de Personal Training.

Ai intrebări sau ai nevoie de o recomandare specifică? Completează formularul de mai jos și îți voi răspunde în maxim 72 ore.

    Contact: